V.O.P. Blog

Cand aud ca se rosteste in jurul meu Moldova Noua prind viata, ies din starea de amorteala perpetua , fata mi-se lumineaza, trupul freamata, devin agitat, iar daca vorbaraia trebuie sa se transforme a doua zi intr-un drum acolo, noaptea  dinaintea plecarii e un chin pentru mine. Ma rasucesc, ma invart, slabesc prin transpiratie cinci kile, abia pun geana pe geana si ma trezesc. La sase. Si incep sa sun… “na hai, mergem o data? cum dracu dormi? hai, in juma’ de ora sunt jos la tine… biiine, fie la noua,  of…”. Plec cu masina pe rosu fara sa ma gandesc daca ajung in Sag sa alimentez, acolo imi dau seama ca nici rovigneta nu am… dar nu conteaza… sunt in drum spre DUNARE. Avand bunici la mare toate vacantele de vara si plus multe altele, le-am petrecut la malul marii. Pentru mine marea si Dunarea sunt de neinlocuit. Ma pot lipsi de orice pe lumea asta, de femei, de mancare, de bautura, de vizite in mall, de orice,  mai putin de mare sau Dunare… Abia am asteptat sa vina ziua cand sa ajung iar acolo, locul in care simt libertatea adevarata, nu cea falsa data de blocurile ude de lacrimile ingerilor ce ne plang… Am pedalat cat de repede am putut si iata-ma, pe pontonul sperantei mele, batut de soare si vant, privind stoic astrul ceresc cum arunca un pod galben spre mine. As vrea sa pot traversa puntea, dar e prea devreme pentru asta… Raman pierdut undeva intre nicaieri si niciunde la doi pasi de adio si savurez momentul meu. Clipa in care sunt doar eu cu mine si ma linistesc…

Cum naiba sa bati atata drum pana la Dunare si sa mananci ciorba de burta si mici ???

Filed under: Crampei de viata by Don Valentin