Adevarul cu cartea, mai aveti?
Joi, 18 decembrie, am decis sa merg la şcoala pe jos si nu cu maşina , asa cum fac de caţiva ani încoace. De ce? simplu. Să fac miscare şi să-mi cumpăr ziarul Adevarul împreună cu cartea de colecţie. Zis şi făcut. Cobor frumos de la etajul 9 pe scări (lifturile au fost oprite de ISCIR pe motiv ca nu indeplinesc standardele U.E. , dar asta e un alt subiect), mut maşina din faţa blocului să nu mă amendeze telpark-istii şi o iau la picior prin minunatul oraş… ” Vaaaaiii , dar nuuuu, s-au terminat de muuuult nu mai am ziarul…” aud asta la primul chioşc de ziare, unul de cartier. Mă uit la ceas ora 8:30 !!! Hmmm, ok. “Ce sa mai am? nuuuu de mult l-am dat pe ultimul” , al doilea chioşc chiar lângă primul ! Mă dă-o dracului de treabă. Cititori vecini mai am. Ăştia abia silabisesc lista cu întreţinerea , că altfel nu îmi explic de ce au atâtea datorii oameni cu 2 maşini noi în faţa blocului , dar citesc ziarul ADEVARUL, dhe, să se cultive… Am luat la rând toate chioşchiurile de ziare până în centru. Aici am sesizat la un dugheana de ziare, o bătrânică cu un teanc de ziare in mana si in tenc cu doua carti si o si aud ” dar da-mi doar una ca fii’miu o plecat… ” Hat, zic eu am prins cartea. Dughenarul ma gineste si ma intreaba cu un ton superior , violent chiar “Ce doresti?” “Ziarul cu cartea!”, ” Nu, nu mai am…” imi raspunse cu un ton vinovat retragandu-se in intimitatea metrului patrat… “Sa mori tu ca nu mai ai, dar chiar asa prosteala imi dai in fata? ” Babutaaa, K.O. , nu gasea gura plasei sa-si indese bogatia. I-am lasat , nu am dorit sa generez un scandal , nu imi sta in fire si am mers la vecinul sau pe care l-am intrebat privind insa , spre babaciune ” asa-i ca nici tu nu mai ai ziarul Adevarul cu cartea?” Fara sa astept raspunsul lui am adaugat ” stiam eu!”, dar actiunea adevarata se desfasura alaturi, unde dughenarul ii lua babaciunii plasa cu ziarel si cartile sa-i scoata carte in plus.
Mişto, ce să zic, m-am simţit întors în timp pe vremea când la şcoală în prima bancă stătea Bulă , pentru simplul merit ca mă-sa lucra la alimentară şi îi aducea învăţătoarei pepsi, banane şi , din când în când, un kil de carne, fu… luate “din spate” ! “Eroii nu mor niciodată” pe naiba, în acel moment au murit toţi şi probabil pentu fiecare dintre noi au murit când vedem că tradiţia continuă, când vedem ca eşti luat de fraier daca nu ai “prieteni” si asa mai departe.
In consecinta nu am cumparat nici cartea lui Tolontan ” Inimi la Beijing” . O voi cumpara. Promit!!!
Ce bine la ziceti domnu’ Vali! Cu acest articol ati pus punctul pe i. Tine-ti-o tot asa!
numai scriem nimic? numai am ce ceti
scriem scriem
Nu trebuie neaparat sa ai prieteni. Ajunge sa vorbesti cu vanzatorul sa ti-o pastreze si sa-i lasi si tu o ciocolata. Are si el copil acasa. Asa era la inceputul colectiei, acum poate iti trebe 2 ciocolati:)
PS: Intre un necunoscut si cineva care iti aduce ciocolata pe cine preferi?